Dedicatie pentru PROFESORII NOSTRII CEI..................

    Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult timp si efort inainte, in el incepe sa lucreze trufia.
        Cel ce slabeste se uita cu dispret la grasi, cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cand altul se balaceste , inca, in viciul sau iar cel ce se imbogateste se uita cu dispret la cel sarc si neajuns fara sa ii pese de nevoile si doleantele acestuia. Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie  catre pacatosul care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim ne poate spurca mai ceva decat pacatul insusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incat sa ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganti pe foarte multi dintre noi, in special pe cei lacomi si zgarciti , cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilior sufletesti.   
         Drumul spre iubire si compasiune se ingusteaza cand ne uitam spre ceilalti, devenind asemeni inaltimii drumului vulturilor aflati in zbor. Acest drum ne face sa devenim imuni la si fata de sentimentele si trairile celor ce ne inconjoara, reusind de cele mai multe ori sa ii strivim sub talpi pe cei dragi noua sau chiar pe cei ce ne indragesc pur si simplu pentru ceea ce am fost.
         Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, invidie, ura si trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori.Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca in suferinta si in pacat. Ochii nostrii nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur. Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare.Mintea ta o sa viseze mancaruri alese  si gustoase, va simti mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca in ziua urmatoare, innebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbanzii trufase asupra poftelor. Dar dincolo de orice, trufia ramane trufie, asa cum un om betiv se trezeste a 2-a din betie dar unul prost niciodata din prostie, sentimentul frustrarii confirmand-o mereu in atitudinea zilnica a acestora.
          Daca ai reusit in viata nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine Viermele cel aprig al orgoliului si Patima infumurarii.
Reusita este, dupa cum si mai marii filosofi au afirmat-o, energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramane nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean.





google-site-verification=lYO4raj54GPY5HTBeRFCxMkwtOGpIDqBu_qfubiSrcE

IMPRIETENESTE-TE CU RAUL SA NU DEVII SI TU CA EL !!!!


      Cand se intalneste prostul cu desteptul, frumosul cu uratul, cel bun cu cel rau, cel artagos cu cel calm se intampla un paradox.
Desteptul ia forma prostului, pa cand prostul ia forma desteptului, frumosul se urateste, minunandu-se de uratenia celuilalt, pe cand uratul se infrumuseteaza admirand frumusetea celui din fata sa. Cel bun judeca rautatea pana ce el insusi devine rau, pe cand raul ii ia locul.    
              Opusele trec unul in altul, iar acesta este un fenomen care are loc in intregul univers, ca si in universul psihologic omenesc. In felul acesta, devii ceea ce observi ca este altul si participi cu toata inconstienta la jocul suav, nebunesc, creativ, dar si transformator al dualitatii. Realitatea la forma observatiei, a perceptiei personale. Fenomenele obiective devin subiective, asa incat singura modalitate de iesire din subiectiv este aceea de a renunta la a-i atribui un lucru sau altuia calitati si defecte.
            Pe buzele noastre a incoltit tot mai mult intrebarea : "De ce oamenii au un gust atat de pentru senzationalul negativ, pentru rautate si pentru intoleranta?" Iar anii post-revolutionari au dezvaluit un roman fundamental intolerant, dornic de pedeapsa si de judecata aspra. Este limpede ca "romanul post-revolutionar" manifetsa uimire in fata rautatii si a intolerantei celorlalti , tocmai pentru ca el aspira cu intreaga sa candoare si uimire catre bunatate, dreptate, adevar, fericire, frumusete. Aspiratia catre valorile pozitive este cat se poate de recomandata, dar nu in forme exacerbate, capabile sa nasca fenomenul de polaritate adica se declanseze trecerea valorilor pozitive in valori negative.
          Sensibilitatea excesiva se transforma in duritate excesiva. Cel ce este bun pana la marginile bunatatii, devine rau pana la marginile rautatii. Fenomenul de polarizare se manifesta dincolo de vointa omeneasca.Natura insasi pare sa fi programat aceasta transformare pentru ca viata si fenomenele sale sa nu dispara prin dezechilibru.
In acelasi timp, fenomenul de polaritate marcheaza sfarsitul unei forme si inceputul unei alte forme. Logica noastra, nu are inca, instrumente suficient de puternice pentru a detecta logica mai ampla, ascunsa in umbra fiecarui fenomen, a fiecarei manifestari, a binelui sau a raului, a frumosului sau a uratului.
           Dincolo de judecata obijnuita, exista un dans al existentei, un suras amplu si candid al vietii care se dezvolta, se amplifica, se extinde si ia forma a ceea ce noi observam ca este.
          Obijnuinta de a percepe doar partea negativa a realitatii ascunde aspiratia noastra exacerbata catre partea pozitiva si respingerea completa a celei negative, la noi, daca stim sa tratam un caine cu respectul ce i se cuvine, sa-l mangaiem , sa-i dam atentie, este putin probabil ca el sa ne muste vrodata.
          Daca il tratam cu pietre, cainele sigur vine dupa noi si vrea sa ne sfasaie. Putem privi catre partile pe care am obijnuit sa le percepem ca fiind negative, la noi insine si la ceilalti, cu intelegerea pe care o avem fata de conditia  si situatia cainelui. Caci numai imprietenindu-te cu raul, ai sanse sa nu devii ca el. Si doar asa cainele devine prietenos, caci primeste iubirea ta , iar tu nu te transformi, psihologic, in caine.




DESPRE CE?....

        Precum in explicatia nasterii iubirii, fenomenul irationalitatii este revelator, tot asa in senzatia iubirii, fenomenul topirii este nu  numai revelator si semnificativ. Iubirea este o forma de comunicare si intimitate. Ce poate exprima mai bine aceata forma, decat fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuale? A te topi in iubire inseamna a incerca un fior organic, ce reduce toata fiinta din tine la o pulsatie si la o palpaire greu de definit.
Cu ce te pune in contact iubirea?Nu este ca universalul si specificul absolut in acelasi timp?Nu este paradoxul iubirii de a atinge un vag general, desi ea se orienteaza inspre o singura fiinta?Comuniunea mai adanca nu se realizeaza decat prin individual. Iubesc o fiinta; dar intrucat ea este un simbol al totului, eu particip otologic la tot si la esenta, in mod inconstient si naiv.
Participarea universala a iubirii presupune specificarea obiectului, caci nu poti avea un acces total fara accesul absolut al unei fiinte individuale. Exaltarea si vagul in iubire rasar dintr-o presimtire si dintr-o prezenta nereflectata in suflet, irationala, a vietii in genere, care creste in tine la paroxism. Orice iubire adevarata reprezinta o culme careia sexualitatea nu-i rapeste nimic din inaltimea ei.Sexualitatea nu atinge ea culmi?Nu se atinge in ea un paroxism unic, extatic pana dincolo de orice margini?
Fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul constiintei sexualitatea, desi iubirea fara sexualitate nu se poate concepe.
fiinta iubita creste atunci in tine purificata si obsedanta cu un schimb de  transcendenta si intimitate simultan, in sclipirile si reflexele caruia sexualitatea devine periferica, daca nu in mod real si efectiv, in tot cazul subiectiv si imaginativ.Iubire spirituala intre sexe nu exista , ci numai o transformare organica, prin care persoana iubita se fixeaza in tine, evoluand in carnea ta pana la a-ti da iluzia spiritualitatii. Numai in astfel de cazuri este posibila o senzatie de topire, cand carnea tremura de un fior total, cand ea nu mai este un obstacol si o rezistenta materiala, ci arde de focuri launtrice, si curge de fuiditati insesizabile. Sarutul, nu este posibil decat dintr-o astfel de senzatie de topire, de comuniune imanenta si fecunda.
Existential si ontologic, sarutul te apropie mai mult de esenta intima a vietii, decat o reflexiune indelungata si complicata.Caci nu prin forme si categorii se ajunge la realitatile esentiale. Si daca ajungi la acestea in mod inconstient si naiv ai pierdut ceva?Numai cand esti constient simti ca ai pierdut . Nu cred ca esenta si intimitatea vietii sa fi ramas un bun pierdut pentru aceia care nu s-au aventurat pe caile spiritului.
Numai inatia iubire are valoare. Cine a dus-o pana la capat a trait toate formele si farmecele ei, acela poate sa afirme ca nu este certat cu Eros. Dar dintr-o sovaiala si nesiguranta launtrica, dintr-o lipsa de curaj si avant in prima tinerete, nu ti-ai manifestat iubirea, ci ai omorat in tine expansiunile erotice, te-ai refuzat unei abandonari integrale ce mai poti spera atunci de la iubire? Vai de acei care n-au schimbat nici un cuvant cu prima lor iubire!Cum vor mai gasi cuvintele pentru a doua?Si oare mai renaste iubirea?
Depinde de om si de tristetile lui.Acea senzatie de presiune interioara, cand simti cum te aduni in tine, cum creierul e parca strand in corpul apasat de greutati interne, cand orice avantare moare sub glasul obscur si nelamurit al unor chemari din adancuri negre si coplesitoare, face din tristete o otrava care picurand in iubire o intuneca si o stavileste. Iubirea este prin esenta deschisa, ca o floare de primavara. Si nu inchide racoarea tristetii petalele acestei flori? Uneori invinge iubirea, alteori tristetea; cateodata se amesteca intr-un aliaj complex provocand o stare de neliniste, cand atat viata cat si moartea isi cer drepturile lor. Cum ataca tristetile radacinile lui Eros! 




POVESTEA OAMENILOR MARI

De cate ori trecem printr-o dezamagire, de cate ori omul pe care credem ca il iubim ne lasa balta ne spunem drept consolare ca acolo undeva in lume ne asteapta cel potrivit.
Cel care ne intelege fara sa-i explicam. Cel care ne auda fara sa ii vorbim. Cel care ne iubeste fara sa incerce sa ne schimbe.
Fiecare din noi ne petrecem viata cautandu-l sau cautand-o pe „acel”  barbat sau ,,acea" femeie, pe care il(o) putem numi „cel” ,”cea”ideal(a). Cautam clipa in care vom putea spune: „Uite, el e!” sau „Uite ea e!”.
Fiecare din noi isi cauta jumatatea care sail completeze, in felul lui. Unii „zboara din floare in floare” fara sa incerce sa isi cunoasca partenerul ales pentru o seara, o saptamana, o luna. Isi zic ca daca ar fi „cel” sau „cea” ar simti. Si nu isi acorda putin timp sa priveasca omul de langa ei. Poate nu e „cel”,”cea” dar poate fi „acel”,”accea”. De ce aceasta foame de aventuri fara oprire si o asidua cautare a sufletului pereche, dar fara a acorda nici cea mai mica importanta lucrurilor marunte din relatiile trecatoare?
Altii vad in fiecare relatie relatia ideala, in fiecare partener partenerul perfect. Chiar si cand nepotrivirea e mai mult decat evidenta, il considera pe „acel”,”acea” „cel”, ,,cea”. E o confuzie des intalnita la oamenii de rand. Si totul e de inteles. Nu e nimic complicat in a fi intr-un anumit fel si crezand ca si cei cu care esti sunt la fel. De ce sa acordam aceasi importanta tuturor din viata noastra din moment ce acestia nu sunt la fel? Nu ne incearca aceleasi sentimente, aceleasi trairi cand suntem cu ei.
Pentru unii nici nu exista suflete pereche. Pentru aceia viata are cea mai simpla forma. Se complac in aceeasi existenta banala zeci de ani fara ca macar sa se gandeasca ca viata poate fi diferita de cum o cred ei. Au crescut intr-un camin normal. Cu parinti obisnuiti care poate nu le-au insuflat ambitia pe care probabil nici ei nu au avut-o cand erau tineri. Persoana respectiva ajunge sa se casatoreasca cu iubita din facultate pe care o cunosc parintii si pe care o plac. De obicei o veche colega sau o consateana. Isi gaseste un serviciu cu orar fix, la un sef nu foarte strict dar suficient incat sa primeasca cateva injuraturi, unele pe merit altele nu. In fiecare seara vine acasa obosit. Se aseaza in sufragerie cu pantofii murdari de praf pe masuta proaspat stearsa de sotie. Isi cere berea si deschide sictirit televizorul. Se uita la stiri si apoi se duce la masa. Niciodata nu vorbeste decat dupa masa. Se aseaza in pat. Sotia iar il respinge pentru ca miroase a tutun si alcool. Sau doar pentru ca e satula sa se trezeasca langa acelasi individ mediocru. Poate la fel de mediocru ca si ea. Ticurile lui incep sa o enerveze. In curand vor ajunge sa doarma in camere diferite. Isi spun scurt istorisirile din ziua respectiva in timp ce ea dezleaga integrame si el butoneaza telecomanda sa vada unde gaseste sport. Au ajuns in starea in care nici unul nu se mai plictiseste de situatia asta. Se complac in ea stiind, crezand ca nu exista nimic mai bun de atat. Sau poate sunt prea comozi pentru a iesi in lume sa caute ceva mai bun. Poate ei au cel mai bun mod de viata. Se intorc in fiecare zi la aceasi persoana, in acelasi pat. Nu isi schimba nici macar marca de bere sau culoarea servetelelor. Nu cauta aventura, pericol, nu cauta lucruri care sa ii incite si sa le stimuleze spiritul de viata.
Dar ce facem cu acei care la un moment dat in viata dau din greseala peste persoana care i-ar implini, persoana alaturi de care viata ar fi un lung sir de provocari in doi....o aventura continua? Persoana pe care si-au imaginat-o, dar la care nu ar fi indraznit sa viseze ca exista. Si pur si simplu stiu ca aceea e persoana alaturi de care pot fi fericiti. Care i-ar face sa inceteze orice cautare. Care are tot ce se gaseste separat in altii. Suna
bine, nu? Dar ce te faci cand aceste persoane doar iti sunt aratate ca exista dar nu iti este permis sa te bucuri de ele? Iti este ingaduit sa le vezi, sa stii ca exista, sa te bucuri de ele pentru cateva clipe, dar niciodata nu iti va fi permis sa le ai. Si te chinuie gandul ca stii ca exista acolo, undeva, si ai putea sa il faci fericit si ar putea sa te faca fericita, dar asta e imposibil. Ceva va desparte. Ceva o sa va desparta mereu. Si culmea e ca nu tine de voi. Sa fie mediul inconjurator sau doar ghinionul tau sau al lui? Niciodata nu o sa stii. Sunt prea multe care va despart si totusi un singur lucru. Poate distanta, poate varsta sau poate doar destinul. Ai vrea sa fii cu el, sa il strangi in brate, sa il saruti, sau pur si simplu sa ii vorbesti. Ati putea vorbi ore in sir fara sa va plictisiti. Ati putea sta zi si noapte impreuna si tot nu v-ati satura unul de celalalt. Pentru ca fiecare ora unul in bratele celuilalt e o noua provocare. E un risc pe care vi-l asumati cu zambetul pe buze pentru ca stiti ca va tineti in brate. Alaturi de el ai calatori pana la capatul pamantului, v-ati scufunda in cele mai adanci ape, ati inota alaturi de rechini impreuna cu el pentru ca sunteti plasa de siguranta unul altuia. Sunteti intr-o continua competitie si asta va face sa fiti si mai apropiati. E mai mult decat dragoste. Nu poate fi dragoste pentru ca dragostea e un sentiment uman, iar felul in care inima voastra bate la unison, felul in care va cititi unul altuia in ochi e mai presus de dragoste. Dragostea e pentru muritori, dar nu pentru voi. Caci impreuna ati putea deveni stele, pe cand separat sunteti doar praf.
Si totusi in ultima noapte petrecuta impreuna v-ati asigurat unul pe altul ca nu puteti fi impreuna. Nu puteti avea o relatie. Sa fie ceva intre voi ar fi un sacrilegiu. Plecati unul spre vest, altul spre est, fara sa va uitati in urma, dar cu gandul la stelele la care v-ati uitat in noaptea aceea. La felul in care ti-a citit gandurile si a facut exact ce iti doreai fara ca macar sa ii dai de inteles. La felul in care stie mereu ce sa zica ca sa iti aduca zambetul pe buze. Cum la momentul potrivit stie mereu sa iti spuna un basm in care voi erati eroii. Dar basmul mereu se termina cu telefonul care suna. Cu mama care bate la usa si iti zice sa te trezesti. Realitatea nu te mai lasa nici sa respiri. Vrei sa alergi la el, dar te trezesti in bratele altuia. Iti doresti sa il auzi, dar vorbesti cu altul. Ai vrea sa dezbateti probleme filozofice, dar te terzesti vorbind cu altul despre meciurile Stelei. Si atunci iti dai seama ca sufletele pereche nu exista. Daca ar fi fost un suflet pereche nu ar fi trebuit sa fie imposibil, nu? Ar fi trebuit sa fiti impreuna si nu tu cu altul, el cu alta, dar visand unul la celalalt. Asa ca afli ca exista oameni care se imbina perfect. Care se completeaza, care se potrivesc, dar sortiti sa fie cu oameni nepotriviti si asta doar pentru ca au aparut unul in viata celuilalt la momentul nepotrivit, pe o cale nepotrivita. Ce dureros e sa ajungi in viata omului potrivit in locul si momentul nepotrivit.
Si asa fiecare din noi decide sa se multumeasca cu ce primeste. Alaturi de un tip mediocru care nu intelege nici jumatate din ce vorbesti, care nu te aude nici macar cand ii tipi in ureche, care incearca mereu sa te schimbe, sa te transforme in aceeasi fiinta mediocra ca el pentru a te putea iubi. Dar sufletul tau lupta. Nu vrea sa se lase metamorfozat din lebada in ratusca cea urata, de aceea petrece cel mai mult timp singur, visand, plangand, dar fara a mai spera vreodata la stele. Nu iti ramane decat sa faci ceea ce trebuie, pentru ca nu poti face ceea ce simti. Si ce sentiment ingrozitor te cuprinde cand stii ca ceea ce trebuie sa faci odata simteai ca vrei sa faci si nu puteai.
Cine stie poate veti mai trece din cand in cand unul pe langa altul, tu la bratul altuia si el cu alta la brat. Mereu altii langa voi, in timp ce voi sunteti aceiasi. In fiecare va cautati unul pe altul, dar stiti ca e in zadar. Niciodata nu se va putea termina ceea ce niciodata nu a avut sansa sa inceapa...





RENUNTARE ....continuare

Precum in extaz se realizeaza purificarea de toate elementele individuale si contingente, ramanand numai lumina si intunericul, ca elemente capitale si esentiale; tot asemenea in noptile cu insomnii, din tot ce are lumea acesta, multiplu si divers, nu mai raman decat un motiv obsedant sau un element intim, cand nu este prezenta evidenta unei persoane.
Cata vraja ciudata este in acele melodii care izvorasc din tine in noptile fara somn, care se dezvolta asemenea unui flux, pentru a se stinge intr-un reflux, care nu este un simbol de parasire, ci seamana usurintei unui pas inapoi din nu stiu care dans!
Ritmul si evolutia sinuoasa a unei melodii interioare pun atunci stapanire pe tine, si te cuprind intr-o incantare ce nu poate fi extatica, fiindca este prea mult regret in aceasta talazuire melodica. Regret dupa ce ? Greu de spus, caci insomniile sunt atat de complicate incat e imposibil sa-ti dai seama ce ai pierdut. Poate ca pierderea este infinita...
Obsesiile se individualizeaza numai in insomnii, deoarece numai in ele se poate realiza prizonieratul intr-o forma de gandire sau de simtire. In insomnii prezenta unui gand sau a unui sentiment este organica, este constituitiva, si se impune cu exclusivitate si imprialism. Tot ce apare in ele se realizeaza melodic , intr-o forma de ondulatie misterioasa.Fiinta iubita se purifica intr-o imaterialitate, intocmai cum s-ar risipi intr-o melodie. Si atunci nu poti absolut daca iubirea ta e vis sau realitate.Caracterul impalpabil ce-l imprumuta realitatii aceasta convertire in melodic, a tot ceea ce se petrece in insomnii provoaca in sufletul omului o neliniste si o tulburare, care nu sunt atat de intense pentru a duce la o anxietate universala, ci pastreaza toate elementele unei nelinisti si tulburari de esenta muzicala.
Moartea insasi, fara sa inceteze a fi hidoasa se manifesta intr-o universalitate de noapte,  a carei impalpabila transparenta, desi este fructul iluziei, nu este mai putin muzicala.
Dar tristetea unei astfel de nopti universale este ca intocmai tristetea muzicii orientale, in care predomina mai mult misterul mortii decat al iubirii. $6.00 Welcome Survey After Free Registration!

RENUNTARE

Ai vazut batranetea, durerea si moartea, si ti-ai zis ca placerea este o iluzie; ca toti oamenii ce petrec nu inteleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celor mai mari iluzii. Si atunci ai fugit de lume convins de vremelnicia frumusetii si a tuturor splendorilor.Mult orgoliu si suferinta sunt in orice renuntare. In loc sa te retragi cu cea mai mare discretie, fara revolta si fara ura, declari cu patos si ingamfare, ignoranta si iluzionarea celorlalti, condamni placerea si toate voluptatile in care traiesc oamenii.Toti cei care au renuntat si s-au dedicat unei parctici ascetice, traind in pustiu, au facut-o din convingerea ca ei au depasit in mod esential relativitatile omenesti. Accesul la sentimentul unei vesnicii subiective le-a dat iluzia unei eliberari totale. Decat, incapacitatea lor de eliberare efectiva o dovedeste condamnarea placerii si dispretul, pentru oamenii care traiesc numai pentru a traii. Daca m-asi retrage in cel mai groaznic desert, daca asi renunta la tot si n-as mai cunoaste decat singuratatea absoluta , niciodata n-as avea indrazneala de a dispretui placerea si pe oamenii care o impartasesc. Din moment ce eu, prin singuratate si renuntare, nu pot castiga efectiv eternitatea, ci mor ca absolut toti ceilalti, de ce sa dispretuiesc si sa numesc calea mea cea adevarata?Vad durerea, batranetea si moartea, si imi dau seama ca nu pot fi depasite. De ce sa tulbur placerile altuia cu aceste constatari? Este drept , ca pe acela care a vazut in fata asemenea realitati si care le traieste convins de neanduplecata lor vesnicie, ce altceva il mai poate tenta, decat renuntarea? Suferinta duce la renuntare. Dar daca lepra m-ar cuprinde nu asi condamna bucuria altuia. Caci in orice condamnare exista multa invidie.Budismul si crestinismul sunt o razbunare si o invidie a SUFERINTELOR. Simt ca in agonie nu asi putea face dacat apologia orgiei. Nu recomand nimanui renuntarea, fiindca gandul instabilitatii nu se poate depasi decat de foarte putini dintre noi, in pustiu. In desert, ca si in societate, instabilitatea lucrurilor ti se ofera cu aceasi aroma dureroasa. Cand te gandesti ca nimic nu s-a ales de marii singuratici si ca iluziile lor au fost mai mari decat cele ale celor naivi si ignoranti !
Gandul renuntarii este atat de mare si de amar, incat este de mirare cum omul a ajuns sa il concepa. Cine nu a simtit in momentele de amaraciune si de tristete un fior rece prin tot corpul, o senzatie de parasire, de vid subiectiv si neliniste inexplicabila, acela nu cunoaste preliminarile groaznice ale renuntarii, rezultate ale unei indelungi dureri. Dar cum sa renunti ?
In mediul si clima noastra, nu mai avem avantajul "pustiului" exterior ci numai al unuia interior. Nu avem cadrul pentru renuntare.

N` ARE IMPORTANTA


Si ce importanta poate sa aiba faptul ca eu ma framant, ca sufar sau gandesc?
Prezenta mea in lume va zgudui - spre marele meu regret - cateva existente linistite si va tulbura naivitatea inconstienta si placuta a altora spre si mai marele meu regret. Sunt convinsa ca nu sunt absolut nimic in univers, dar simt ca singura existenta reala este a mea. Si daca a-si fi pusa sa aleg intre existenta lumii si existenta mea, a-si inlatura pe cealalta impreuna cu toate lumile si legile ei, incumetandu-ma sa planez singura in neantul absolut. Desi, uneori, pentru mine, viata este un chin, nu pot sa renunt la ea, fiindca nu cred in absolutul valorilor transvitale pentru ca sa ma sacrific in numele lor. Daca a-si fi sincera, ar trebui sa spun ca nu stiu de ce traiesc si de ce nu incetez sa traiesc. Probabil cheia ramane in fenomenul iretionalitatii vietii, care mentine numai motive absurde pentru a traii? Dar acestea se pot numi motive? Lumea aceasta nu merita sa te scarifici pentru vreo idee sau pentru vreo credinta. Cu cat suntem mai fericiti astazi daca lumea s-a sacrificat pentru binele si luminarea noastra? Ce bine si ce luminare? Daca cineva s-a sacrificat pentru ca eu sa fiu fericita acum, atunci eu sunt mai nefericita ca el, fiindca nu inteleg sa-mi cladesc o existenta pe un cimitir. Am momente cand ma simt responsabila de intreaga mizerie a istoriei, cand nu inteleg pentru ce unii si-au varsat sangele pentru noi. Cea mai mare ironie ar fi insa cand s-ar putea stabili ca aceia au fost mai fericiti decat noi. Praful sa se aleaga de intreaga istorie.Ar trebui sa nu ma mai intreseze nimic in aceasta lume, sa-mi para ridicola suferinta, limitata si nerevelatoare ; entuziasmul, impur viata rationala, dialectica vietii, dialectica logica, iar nu una demonica , disperarea minora si partiala, eternitatea, o vorba , fatalitatea, o gluma...Caci ma gandesc serios, ce importanta au toate astea? De ce sa mai pui probleme , sa arunci lumini sau sa accepti umbre? N-ar fi mai bine sa-mi ingrop lacrimile intr-un nisip la marginea marii, in cea mai deplina singuratate?Dar n-am plans niciodata , fiindca lacrimile s-au transformat in ganduri. Si nu sunt gandurile acestea tot atat de amare ca lacrimile?








Google, a început să facă o tradiţie din a-şi schimba logo-ul de pe pagina de start, a modificat, luni 04.ianuarie 2010, primul „o” din cuvântul „Google” cu o ramură înverzită, cu mai multe mere, dintre care unul cade după încărcarea paginii. Google încearcă astfel să facă trimitere la momentul în care Isaac Newton a început să se gândească la legea gravitaţiei universale.
Aşezat la umbra unui măr, Isaac Newton a observat un fruct căzând din pom. Aceasta a fost, se pare, prima dată când el s-a gândit la existenţa unei forţe universale de gravitaţie.
Legea atracţiei universale, descoperită şi enunţată de Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice care spune că două corpuri punctiforme de masă m1 şi m2 se atrag reciproc printr-o forţă direct proporţională cu produsul maselor corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, orientată pe direcţia dreptei ce uneşte centrele de greutate ale celor două corpuri.
Pentru cei care cunosc mai putin cine a fost Isaac Newton, iata mai jos cateva detalii.
          Sir Isaac Newton, fizician si matematician englez este considerat unul dintre cei mai mari oameni de stiinta intrat in istorie prin contributiile sale in diferite stiinte. Descoperirile si teoriile lui au pus bazele stiintei din timpul lui pana in zilele noastre. Newton a fost unul dintre inventatorii unei ramuri a matematicii numita aritmetica (celalalt a fost matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz). El, de asemenea, a rezolvat misterele luminii si opticii, a formulat cele trei principii ale mecanicii si plecand de la acestea a formulat legea atractiei universale.
Isaac Newton s-a nascut in ziua de 4 ianuarie 1643 la Woolsthorpe, langa Grantham in Lincolnshire.Tatal sau (cu acelasi nume) a murit cu trei luni inaintea nasterii lui. Cand avea trei ani, mama sa s-a recasatorit si l-a lasat in grija bunicii, timp in care a fost educat la scoala King's. In sfarsit mama sa, a doua oara vaduva (sotul a murit cand Newton avea 11 ani), era convinsa sa-l trimita la scoala secundara din Grantham. Mai tarziu in vara anului 1661, a fost trimis la scoala superioara Trinity din universitatea Cambridge. Aici profesorul de matematica Isaac Barrow l-a incurajat.
Newton si-a primit licenta in 1665. Scola a fost inchisa doi ani, timp in care Newton a studiat natura luminii si constructia telescoaopelor. Dupa o varietate de experimente pe lumina soarelui refractata printr-o prisma, el a ajuns la concluzia ca razele de lumina care difera in culoare difera de asemenea in refractabilitate - aceasta descoperire i-a sugerat ca imaginile pot fi deformate daca razele de lumina trec prin mai multe lentile departate, si a construit telescopul cu oglinzi reflectorizante. In acelasi timp el a studiat si miscarea planetelor.

La intoarcerea la Cambridge (1667), Newton a devenit membru al colegiului Trinity si in 1668 si luat masteratul. In anii urmatori, Isaac Barrow a abandonat postul in favoarea tanarului sau elev.
Isaac Newton este renumit pentru descoperirea legii atractiei universale (pornind de la principiile miscarii orbitale ale lui Johanes Keppler), inspirat de un mar care i-a cazut in cap. Acest mar l-a pus pe Newton sa se gandeasca la forta care atrage marul spre Pamant. Aceasta forta este aceasi cu cea care mentine Luna in orbita sa in jurul Pamantului. Dar in 1684, dupa un schimb de scrisori cu Robert Hooke si o vizita a lui Edmund Halley (astronom si matematician) a descoperit ca si Soarele actioneaza cu aceasi forta asupra planetelor si a dedus si formula matematica. Intre Newton si Hooke a existat o disputa pentru creditul descoperirii legii. Halley l-a convins pe Newton sa scrie o carte, si acesta a scris-o in 1687, numele ei fiind Philosophiae naturalis principia mathematica. Aceasta lucrare l-a facut pe Newton sa fie cel mai mare fizician al acelor vremuri. Isaac Newton a descoperit si scris toata dinamica corpurilor. Cele "trei principii ale dinamicii" au reprezentat bazele viitoarelor descoperiri ale lui.
Intre anii 1689 - 1701Isaac Newton a ocupat functii de conducere in parlament si la universitate. In acest timp s-a aratat un bun administrator. In 1704 Newton a publicat Optics in engleza, carte pe care a refuzat sa o publice pana la moartea lui Hooke, vechiul sau inamic. Mare parte din viata lui Newton a avut conflicte cu alti oameni de stiinta: Hooke, Leibniz si Flamsteed.