Ai vazut batranetea, durerea si moartea, si ti-ai zis ca placerea este o iluzie; ca toti oamenii ce petrec nu inteleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celor mai mari iluzii. Si atunci ai fugit de lume convins de vremelnicia frumusetii si a tuturor splendorilor.Mult orgoliu si suferinta sunt in orice renuntare. In loc sa te retragi cu cea mai mare discretie, fara revolta si fara ura, declari cu patos si ingamfare, ignoranta si iluzionarea celorlalti, condamni placerea si toate voluptatile in care traiesc oamenii.Toti cei care au renuntat si s-au dedicat unei parctici ascetice, traind in pustiu, au facut-o din convingerea ca ei au depasit in mod esential relativitatile omenesti. Accesul la sentimentul unei vesnicii subiective le-a dat iluzia unei eliberari totale. Decat, incapacitatea lor de eliberare efectiva o dovedeste condamnarea placerii si dispretul, pentru oamenii care traiesc numai pentru a traii. Daca m-asi retrage in cel mai groaznic desert, daca asi renunta la tot si n-as mai cunoaste decat singuratatea absoluta , niciodata n-as avea indrazneala de a dispretui placerea si pe oamenii care o impartasesc. Din moment ce eu, prin singuratate si renuntare, nu pot castiga efectiv eternitatea, ci mor ca absolut toti ceilalti, de ce sa dispretuiesc si sa numesc calea mea cea adevarata?Vad durerea, batranetea si moartea, si imi dau seama ca nu pot fi depasite. De ce sa tulbur placerile altuia cu aceste constatari? Este drept , ca pe acela care a vazut in fata asemenea realitati si care le traieste convins de neanduplecata lor vesnicie, ce altceva il mai poate tenta, decat renuntarea? Suferinta duce la renuntare. Dar daca lepra m-ar cuprinde nu asi condamna bucuria altuia. Caci in orice condamnare exista multa invidie.Budismul si crestinismul sunt o razbunare si o invidie a SUFERINTELOR. Simt ca in agonie nu asi putea face dacat apologia orgiei. Nu recomand nimanui renuntarea, fiindca gandul instabilitatii nu se poate depasi decat de foarte putini dintre noi, in pustiu. In desert, ca si in societate, instabilitatea lucrurilor ti se ofera cu aceasi aroma dureroasa. Cand te gandesti ca nimic nu s-a ales de marii singuratici si ca iluziile lor au fost mai mari decat cele ale celor naivi si ignoranti !
Gandul renuntarii este atat de mare si de amar, incat este de mirare cum omul a ajuns sa il concepa. Cine nu a simtit in momentele de amaraciune si de tristete un fior rece prin tot corpul, o senzatie de parasire, de vid subiectiv si neliniste inexplicabila, acela nu cunoaste preliminarile groaznice ale renuntarii, rezultate ale unei indelungi dureri. Dar cum sa renunti ?
In mediul si clima noastra, nu mai avem avantajul "pustiului" exterior ci numai al unuia interior. Nu avem cadrul pentru renuntare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu