Puterea de a crede intr-un alt vis de dragoste!

In viltoarea nebuneasca a emotiei omenesti de iubire omul - un el sau o ea – construiesc cite-un vis mult prea lucitor si prea indraznet pentru ca vreodata sa devina si real! Visele izvorite din emotia omeneasca de dragoste lumineaza, cheama vijelios si ademenitor spre implinire, pentru ca – dupa un timp oarecare, un ceas, o zi, un an sau mai multi ani – sa te trezesti ca intr-o dimineata ploioasa. Sa te trezesti si sa vezi cit, cum si ce misterioasa forta ti-a dat sugestia unei realitati atit de consistente cind tu visai. Cum se face ca visul se destrama, se face tandari, ca un obiect oarecare, pentru ca cioburile sa se imprastie dureros in inima ta? Cum se face ca dragostea omeneasca..ajunge dezamagire si cum se face ca, din visul tau maret de dragoste se alege un inceput de zi, in care pustiul, golul, pirjolul si dezastrul interior iau locul saralucirilor de odinioara? Tu imaginezi frumusetea, sub povara neinduratoare a unei inexplicabile chemari launtrice, tu visezi propriile tale amagiri si apoi tu esti dezamagitul. Nici macar nu se poate spune ca te-a amagit cineva, caci singur ai calcat prin imaginatiile Egoului, singur i-ai urmat cararile si chemarile, singur te-ai tulburat, in credinta ca - de data aceasta – Dumnezeu ti-a atins crestetul. Dar el, Egoul, a construit o Fata Morgana si ti-a aratat trupul ei vaporos tocmai pentru ca tu sa alergi iarasi plin de vise si de sperante catre promisiunea iubirii ce te cheama in afara ta. SI asa alergi in amagire, pina ce vezi cum Fata cea lucitoare se destrama ca un fum, si vezi cum visul de noapte ti-a daruit un dram de frumusete pentru urmatoarele veacuri de goliciune ce-ti sfisie inima. Zilele indragostitilor se umplu de seva acestei iubiri emotionale, pe care omul o crede reala atit vreme cit..viseaza profund. Si omul se multumeste cu atit. Cu frinturile de vis! Este bine si atit, frumos si atit, suficient cit sa-ti revii - in cele din urma - din dezastru, sa poti ramine pe linia de plutire, un vajnic si singuratic supravietuitor al furtunilor interioare. Suferintele din dragoste nu sunt altceva decit un fel de a ne trezi din visele de dragoste. SI omul se obisnuieste atit de mult cu ele incit incepe sa le caute iarasi si iarasi, pentru ca el, omul, prin intermediul creierului propriu, invata ca “dragostea si suferinta” sunt unul si acelasi lucru. De fapt, visul de dragoste si suferinta ce-i urmeaza se ivesc din chemarile morganatice ale Egoului, care nu indrazneste sa caute mai departe, mai mult, mai sus, caci cautarea aceasta i-ar descoperi confuzia. Cautarea reala l-ar duce la adevar si adevarul ar dezvalui ca dragostea nu poate fi niciodata in alta parte, in alt loc sau intr-un altul, aflat in afara. Dragostea se arata in tine cind il iubesti pe altul. Si, daca nu este in tine, nici macar nu te poti amagi. Daca n-ai simti pulsul si freamatul ei fantastic in tine, visul de dragoste, amagirea, dezamagirea si suferinta n-ar fi posibile! Zilele indragostitilor pot fi fericite si pline de frumusete in doua ipostaze: in vreme ce visezi si in vreme ce esti complet treaz. Numai ca “trezirea” este un eveniment spiritual, pe cit de puternic si de frumos, pe atit de rar. Oamenii continua sa viseze chiar daca stiu cu totii ca se vor trezi in dezastru, nu in ”spiritul” autentic al iubirii. Frumusetea lor fantastica devine tocmai puterea de a visa din nou, ca si cum visul ar fi real! Sufletul spera doar ca data asta nu se va trezi in pustiu si asta-i maretia fiintei care sarbatoreste si azi visul ei de dragoste!

căutare personalizată