Precum in explicatia nasterii iubirii, fenomenul irationalitatii este revelator, tot asa in senzatia iubirii, fenomenul topirii este nu numai revelator si semnificativ. Iubirea este o forma de comunicare si intimitate. Ce poate exprima mai bine aceata forma, decat fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuale? A te topi in iubire inseamna a incerca un fior organic, ce reduce toata fiinta din tine la o pulsatie si la o palpaire greu de definit.
Cu ce te pune in contact iubirea?Nu este ca universalul si specificul absolut in acelasi timp?Nu este paradoxul iubirii de a atinge un vag general, desi ea se orienteaza inspre o singura fiinta?Comuniunea mai adanca nu se realizeaza decat prin individual. Iubesc o fiinta; dar intrucat ea este un simbol al totului, eu particip otologic la tot si la esenta, in mod inconstient si naiv.
Participarea universala a iubirii presupune specificarea obiectului, caci nu poti avea un acces total fara accesul absolut al unei fiinte individuale. Exaltarea si vagul in iubire rasar dintr-o presimtire si dintr-o prezenta nereflectata in suflet, irationala, a vietii in genere, care creste in tine la paroxism. Orice iubire adevarata reprezinta o culme careia sexualitatea nu-i rapeste nimic din inaltimea ei.Sexualitatea nu atinge ea culmi?Nu se atinge in ea un paroxism unic, extatic pana dincolo de orice margini?
Fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul constiintei sexualitatea, desi iubirea fara sexualitate nu se poate concepe.
fiinta iubita creste atunci in tine purificata si obsedanta cu un schimb de transcendenta si intimitate simultan, in sclipirile si reflexele caruia sexualitatea devine periferica, daca nu in mod real si efectiv, in tot cazul subiectiv si imaginativ.Iubire spirituala intre sexe nu exista , ci numai o transformare organica, prin care persoana iubita se fixeaza in tine, evoluand in carnea ta pana la a-ti da iluzia spiritualitatii. Numai in astfel de cazuri este posibila o senzatie de topire, cand carnea tremura de un fior total, cand ea nu mai este un obstacol si o rezistenta materiala, ci arde de focuri launtrice, si curge de fuiditati insesizabile. Sarutul, nu este posibil decat dintr-o astfel de senzatie de topire, de comuniune imanenta si fecunda.
Existential si ontologic, sarutul te apropie mai mult de esenta intima a vietii, decat o reflexiune indelungata si complicata.Caci nu prin forme si categorii se ajunge la realitatile esentiale. Si daca ajungi la acestea in mod inconstient si naiv ai pierdut ceva?Numai cand esti constient simti ca ai pierdut . Nu cred ca esenta si intimitatea vietii sa fi ramas un bun pierdut pentru aceia care nu s-au aventurat pe caile spiritului.
Numai inatia iubire are valoare. Cine a dus-o pana la capat a trait toate formele si farmecele ei, acela poate sa afirme ca nu este certat cu Eros. Dar dintr-o sovaiala si nesiguranta launtrica, dintr-o lipsa de curaj si avant in prima tinerete, nu ti-ai manifestat iubirea, ci ai omorat in tine expansiunile erotice, te-ai refuzat unei abandonari integrale ce mai poti spera atunci de la iubire? Vai de acei care n-au schimbat nici un cuvant cu prima lor iubire!Cum vor mai gasi cuvintele pentru a doua?Si oare mai renaste iubirea?
Depinde de om si de tristetile lui.Acea senzatie de presiune interioara, cand simti cum te aduni in tine, cum creierul e parca strand in corpul apasat de greutati interne, cand orice avantare moare sub glasul obscur si nelamurit al unor chemari din adancuri negre si coplesitoare, face din tristete o otrava care picurand in iubire o intuneca si o stavileste. Iubirea este prin esenta deschisa, ca o floare de primavara. Si nu inchide racoarea tristetii petalele acestei flori? Uneori invinge iubirea, alteori tristetea; cateodata se amesteca intr-un aliaj complex provocand o stare de neliniste, cand atat viata cat si moartea isi cer drepturile lor. Cum ataca tristetile radacinile lui Eros!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu